Totul despre albirea dintilor
Albirea dintilor este una din cele mai solicitate proceduri din cabinetele de stomatologie, întrucat efectul se observa imediat dupa realizarea tehnicii si îmbunatateste considerabil aspectul danturii.
Albirea dintilor se încadreaza drept fiind un procedeu de estetica dentara care face posibila restabilirea culorii naturale a dintilor, si chiar mai mult, ‘albirea’ lor dincolo de culoarea naturala a acestora .
Schimbarea culorii naturale a dintilor este cunoscuta ca discromie dentara. Culoarea dintilor variaza de la persoana la persoana, respectiv de la nuante de galben la maroniu, si chiar gri.
Care sunt cauzele îngalbenirii dintilor?
În mod normal, dintii de lapte sunt mai albi decat cei definitivi. Dintii permanenti sunt acoperiti la exterior de smalț, cel mai dur tesut din corpul uman, format dintr-o retea de cristale, în principal de hidroxiapatita, si are un continut scazut de apa.
Suprafata smalțului are numeroase orificii, asemeni unui burete. În acei pori pot patrunde resturi de alimente, cafea, vin rosu, tutun, substante din medicamente sau alti coloranti alimentari care duc la schimbarea culorii dintilor în ansamblu sau la aparitia petelor dentare.
Principalele cauze ale îngalbenirii dintilor sunt:
1. Alimentația: alimentele cu aciditate ridicata, alimentele închise la culoare sau alimentele ce contin diferiti pigmenti/coloranti sunt cele de care trebuie sa te feresti. În acesta lista intra ceaiul negru, cafeaua si derivatele ei, bauturile carbogazoase, fructele de padure, sosurile din soia si rosii, însa si sfecla rosie.
2. Fumatul: nicotina (substanta continuta în tigari) se depune pe suprafata smaltului, iar în timp duce la îngalbenirea dintilor, însa duce si la aparitia altor probleme ale gingiior precum paradontita si la o respiratie urat mirositoare.
3. Înaintarea în varsta: acest fenomen fiziologic contribuie la modificarea structurii dintilor si îi predispune la îngalbenire.
4. Fluorul în exces: fluorul se gaseste în apa pe care o consumam si în compozitia pastei de dinti pe care o utilizam. Tocmai datorita acestui fapt, se recomanda perierea dintilor cu o cantitate potrivita de pasta de dinti, de marimea unui bob de mazare.
5. Igiena dentara deficitara: în cazul în care nu este respectat sfatul medicului dentist de a ne spala dintii de cel putin 2 ori pe zi, precum si utilizarea zilnica a atei dentare, fenomenul de îngalbenire a dintilor se va produce mult mai repede si mai usor.
Recomandarile medicilor stomatologi
Recomandarea specialistilor pentru pacienti este de a efectua un control dentar înainte de a recurge la orice procedeu de albire a dintilor.
Odata ajunsi la medicul stomatolog, el va realiza o examinare completa prin observarea starii generale a gingiilor si a tesuturilor moi din cavitatea bucala, observarea dintilor, a obturatiilor si a lucrarilor dentare anterioare, însa este posibila si realizarea unei radiografii pentru o examinare mai ampla.
Culoarea dintilor pacientului se stabileste cu ajutorul cheii de culori.
Tratament pentru albirea dintilor acasa
- Bicarbonatul de sodiu: este o pudra alcalina care ataca petele de pe suprafata dintilor. Se recomanda utilizarea acestei pudre sub forma de solutie în combinatie cu apa, o data pe saptamana. Dintii se periaza timp de 2 minute, dupa care se clateste bine gura cu apa.
- Carbunele activ: se gaseste de vanzare în farmacii si are textura poroasa si un efect abraziv. Se pune o cantitate potrivita de carbune activ pe periuta si se periaza dintii timp de 3-5 minute. Apoi, dintii se clatesc cu apa pana cand se elimina tot carbunele de pe suprafata lor. Acesta procedura se realizeaza o data pe saptamana.
- Alimente pentru albirea dintilor: mere, morcovi, telina, cerealele integrale, capsunii si kiwi sunt unele din alimentele care poti fi consumate cu scopul de a curata dintii de resturile alimentare si ajuta la mentinerea unei culori cat mai naturale a dintilor.
- Produse albire dinti: benzi pentru albirea dintilor (benzi albire dinti farmacie), kit-uri de albire a dintilor, creion pentru albirea dintilor, gel pentru albirea dintilor, solutii pentru albirea dintilor.
Metode de albire profesionale
Pentru a vedea care metoda este cea mai potrivita danturii tale, efectuarea unui control la medicul stomatolog este absolut necesara. În acest fel, el va decide daca poti continua spre albirea dintilor fara alte impedimente, daca înainte de albirea propriu-zisa e nevoie sa îti îmbunatatesti conditia dintilor, sau daca nu poti apela la o astfel de metoda.
De asemenea, cariile reprezinta un impediment în albirea dintilor deoarece acest proces îți poate afecta dintele din interior. Retractia gingivala nu trebuie ignorata nici ea, întrucat procesul de albire poate duce la îngalbenirea radacinei dintelui care este expusa din cauza acestei afectiuni.
Daca te întrebi cat costa albirea dintilor – albire dinti pret – în cabinetele de stomatologie, trebuie sa stii ca pretul difera în functie de metoda recomandata de medicul dentist. În general pretul albirii dentare variaza între 200 si 700 lei.
1. Albirea externa activata de o sursa de lumina polarizanta/laser
Aceasta procedura presupune albirea dintilor prin metode fizico-chimice. Se începe prin protejarea gingiilor si a tesuturilor moi din cavitatea bucala prin aplicarea unui gel, rasini sau lac protector. Apoi se aplica pe suprafata dintilor gelul pentru albire. Prin intermediul unei lampi cu lumina polarizata sau a unui laser, se realizeaza albirea propriu-zisa a dintilor.
Albirea externa activata de o sursa de lumina polarizanta sau laser este o metoda noninvaziva, nu este dureroasa si este una dintre cele mai utilizate metode de albire a dintilor. Rezultatul este evident înca de la încetarea procedurii si se mentine pana la 2-3 ani, dupa care se poate repeta procedura.
2. Albirea interna a dintilor sau albirea interdentara
Tehnica aceasta este recomandata în cazul în care pacientul a fost supus unui tratament endodontic, si anume, i-a fost îndepartat nervul dintelui. Acesta metoda actioneaza din interiorul dintelui, astfel îl albeste din interior spre exterior.
Agentul de albire se pozitioneaza în interiorul dintelui, în camera pulpara. Obturatia de canal (gaura) este acoperita, iar agentul de albire se lasa în interiorul dintelui pentru cateva zile, timp în care are loc procesul de albire.
Când sa nu iti albesti dintii?
Se recomanda ca procesul de albire a dintilor sa nu fie efectuat în cazul:
femeilor însarcinate, mamelor care alapteaza, pacientilor cu sensibilitate dentara crescuta sau celor cu sensibilitate gingivala, persoanelor alergice la substantele utilizate pentru albirea dintilor, pacientilor cu carii, pacientilor care prezinta retractie gingivala, pacientilor a caror smalt prezinta un aspect erodat, persoanelor cu dinti din ceramica, pacientilor cu o varsta mai mica de 17 ani (dantura lor nu este complet dezvoltata).
Beneficiile albirii dintilor
Nu este un secret ca o dantura alba, imaculata aduce cu sine multe beneficii, unele mai evidente decat altele- un zambet stralucitor si plin de viata care atrage privirile tuturor. De asemenea, dantura alba a unei persoane reflecta atentia ei asupra unei igiene orale corespunzatoare.
1. Dintii devin mai puternici prin albirea lor.
2. Rapida si eficienta. Daca îti doresti sa ai dintii mai albi, aloca o ora din timpul tau unei proceduri profesionale; doar de atat timp e nevoie pentru a fi mai aproape de îndeplinirea visului tau.
3. Metoda de albire îti este personalizata în fuctie de starea dintilor tai si de nevoile tale. Astfel, vei avea parte de cea mai buna tehnica pentru tine, iar rezultatele nu vor întarzia sa apara.
4. Un zambet mai stralucitor poate fi cheia succesului tau. Studiile arata ca persoanele cu care interactionezi te vor considera drept fiind un adevarat succes atat pe plan financiar cat si profesional. Vei fi vazut ca o persoana ce inspira încredere si care este demna de încredere.
Riscurile albirii dintilor
Desi albirea dintilor este o metoda atat de des practicata în cabinetele stomatologice si ofera multe beneficii persoanelor care apeleaza la ea, trebuie amintite si anumite riscuri.
1. Sensibilitatea smaltului dupa efectuarea procedurii, însa aceasta sensibilitate trece treptat, astfel nu reprezinta un risc îngrijorator.
2. Posibila inflamatie a gingiilor sau discromia gingivala. La fel ca si sensibilitatea smaltului, trece pe parcursul timpului.
Concluzii
Daca te gandesti sa îti faci o îmbunatatire la nivelul cavitatii orale, ia în considerare posibila albire a dintilor daca este cazul. Fie ca alegi sa folosesti metode traditionale de albire, fie ca apelezi la proceduri de specialitate, cere sfatul medicului tau dentist.
Informeaza-te corespunzator si pune în balanta beneficiile si riscurile albirii dintilor înainte de a lua o decizie.
Zambetul tau te reprezinta, ai grija de el.